Pui mic

Se întâmplă seară de seară fierbinte de vară o simetrie intuitivă la masa de ping pong, adolescentul- cu nevoia colosală de a-și învinge maestrul, cunoscut și ca mama- și copilul, care e trist la gândul că ar putea să mă bată la un moment dat. Fac destule zilele astea excesive, fac, fie și ping pong, și fac, așa încât ajung la calculator către zece seara, ceea ce nu e neapărat rău, nu e nici bine, în primul rând fiindcă nu e. Astăzi am vânat o coțofană în dormitor. Nu, nu am vânat-o din dormitor, ci, chiar așa, în. 'Dormitorul care a scăpat de gainat' mi-ar fi plăcut să-mi intitulez o nuvelă vânătorească. Dar nu, fiindcă, simplu, n-a scăpat. N-am vânat-o singură, de ce să fiu necinstită, eu doar m-am învelit într-un fotoliu de răchită de la Ikea din cap până-n picioare, de am îndrăznit să intru în dormitorul cu coțofana care se dădea cu capul de toți pereții și bombănea ascuțit de zor, ca să deschid ușa balconului, doar-doar o ieși nevătămată. Ascuțit, da, cioc avea, în plus, un cioc căscat, de frică sau amenințător. N-aș fi crezut că fotoliul de răchită de la Ikea îmi stă atât de bine, bravo Ikea! În schimb, soldatul Horica cu cască pe cap și pătură de prins coțofene în mâini a avut rolul său decisiv, fiindcă există curent, contrar opiniei postmoderniștilor români, ce susțin fălos, curentul e o făcătură! Să mă explic. Omulețul cu cască și pătură s-a comportat precum un nebun ce-și apără regina într-o rundă de șah, întrucât din cauza curentului, CURENTULUI, calea reginei se tot inchidea, iar nebunul trebuia s-o tina. Pelerina de pe bratele sale se subintelege. Regina-coțofană nu s-a dat cu capul de pereți zadarnic, fiindcă în cele din urmă a nimerit peretele cu ușa ținută de valet. Valetul a purtat ochelari în locul lentilelor de contact de teama coțofenei căscate cam prea ascuțit. După ce a pornit a zbura și a încetat a se mai zbate, noi am rămăși triști cu găinații și nedumeriți asupra cui îi revine lașitatea cea mai mare. Eu am găsit o soluție la problemă, firește, doar ăsta mi-e jobul, fiindcă serviciu n-am, și anume că nu e drept să comparăm două lașități, cum nu e cinstit nici să compari oamenii între ei, chiar dacă unora le place comparația (mereu mă gândesc în context concordant la inscripția unuia pe fereastra buticului său, 'avem sirop dublu dulce'). Ziceam că fac, dar nu sunt singura care face. Uite, Felix se pregătește chiar în clipa asta, deși doarme adânc, să facă nouă (9) ani. Somnul său nu doar că nu-l împiedică să facă, ba, dată fiind natura umană, îl face mai abitir să facă. Până să facă facă nouă (9) ani, el a tot fost vesel vesel vesel trist și iarăși. Abia acum înțeleg. E modelul premergător vârstei de nouă ani. Știu că nu este meritul meu exclusiv că mă iubește într-atât de mult încât să-mi ierte orice exces, "ești o delicată!", fiindcă pot fi enervant de excesivă. Și eu îl iubesc mult, mult, dar nu de-asta îl bat constant la tenis de masă. Imediat ce va face nouă (9) ani, îi voi ura La Mulți Ani cu tot sufletul și îi voi dori să treacă pe model nou, vesel vesel vesel vesel vesel trist și de la capăt. Nu, n-am trișat cu un vesel în plus, e doar o marjă de siguranță, un mic spațiu pentru păstrarea sănătoasă a delicateței sale. Mai sunt patruzecisicinci de minute pana atunci. Rastimp ma duc la un concert cu niste tipi plapanzi, mult mai plapanzi decat Robbie Williams, dar cam tot atat de lenesi. In curte.