Ne așteptăm amândouă copiii cu autism, îi vedem așezați pe scăunele colorate, părți din semicercul format împreună cu ceilalți copii din grupă în jurul educatoarei. E 'circle time' de rămas bun, la sfârșitul programului. Copiii nu ne văd sau ne văd, dar nu par a o face.
-Și dacă ai fi știut? întreb, atingându-mi pe negândite abdomenul prea puțin proeminent încât să stârnească vreo indiscreție.
-Ei bine, aș fi vrut să știu, ca să mă pregătesc cum se cuvine. Eva este atât de convinsă de ceea ce spune, încât mi se face rușine de gândul că regretă soluția radicală, pe care nici ca idee nu vreau s-o numesc. Se lasă tăcerea între noi, dar este o tăcere nestanjenitoare, fiindcă împărtășim neliniști și întrebări asemănătoare, ce nu lasă spațiu între noi. În adevăr, faptul că nu lasă spațiu între noi este o iluzie, întrucât toată frământarea părintească a lumii ignoră spațiul și chiar timpul în care se întâmplă ea, e imuabilă și definitivă precum iubirea, tot cea părintească.
Copilul meu își leagănă un picioruș înainte-înapoi, privirea îi este scăpărătoare și neastâmpărată. Copilul Evei participă cuminte la lecția de 'la revedere', întrucât câte un fluturat subit de mâini din timp în timp nu poate tulbura pe nimeni. Mă gândesc la amărăciunea prietenei mele și nu știu dacă aceasta este și a mea, fiindcă în cazul tuturor dizabilităților cu care se nasc sau pe care le dobândesc oamenii, a le afla nu este decât o chestiune de timp.
-Știi, cred că ai dreptate să consideri autismul ca pervers, dar în mod special astăzi și-n zilele astea mi-e frică mai mult de diagnostice decât de perversitate. Sunt însărcinată, îi zic Evei și o fac pentru prima oară-n viață cu ochii înlăcrimați.
-Ah, mă îmbrățișează ea strâns, o să fie bine, ai să vezi!
'O să fie bine, o să fie bine', de câte ori nu mi-o repet, imediat ce scenarii apocaliptice mi se țes obraznice în minte. 'O să fie bine', mă încurajează, dar se încurajează și pe sine viitorul, deja cu vechime, tată. 'O să fie bine', zice și pediatrul, și bunicii, și partenera de tenis. 'Ai deja un copil cu probleme, ce șanse sunt să se mai întâmple o data', mă liniștește o colegă binevoitoare și foarte rațională. Cu toții știu că o să fie bine. Dar dacă n-o să fie bine, atunci, ce o să ne facem, știe cineva? Desigur, noi, părinții, vom fi singurii care o vom ști. Bineînțeles că nu poți să nu te gândești. Bineînțeles că te temi și că încerci să-ți îneci teama în zeci de calcule statistice și probabilistice, deși în adâncul tău înțelegi că dizolvarea este maximul pe care-l poți obține. O teamă ruptă în bucăți minuscule, mai ușor de îndurat, mai lesne de păcălit. Pentru că ce este fiecare ființă zămislită, dacă nu o seamă de întâlniri și regăsiri spectaculoase, inaccesibile, desigur, minții omenești, fiindcă a înțelege cât de mult din funcționalitatea organismelor și chiar a o influența într-o măsură oarecare nu poate a pretinde și a atinge perfecțiunea divină a apariției vieții? Așadar cu teamă, așadar cu credință, așadar cu umilință și neapărat cu ceva gânduri bune.
Nu-i spun Evei despre teamă, ea este mai înțeleaptă decât mine, ei îi ajunge doar să știe că ar vrea să știe. Atât. În continuare ar ști ce ar trebui să știe. Eu nu știu, el nu știe, noi, amândoi, nu prea îndrăznim să eliberăm teama. Dar o rupem, iubindu-ne, o îngropăm, promițându-ne solidaritate, apoi o înțelegem că trebuie să fie, plângând împreună. Un fel de târguială tacită pentru cât mai multă fericire. Mulțumesc!
Această întâmplare, despre care nu mai știu dacă este întocmai cum s-a întâmplat, se cere spusă singură, deși a fost provocată de Ruxandra, un om drag și aproape de noi (mai aproape decât proximitatea spațială și temporală întâmplătoare ce ne unește), pentru a fi de folos familiilor cu un copil cu dizabilitate, frământate de întrebarea 'ne încumetăm sau nu să aducem încă un copil pe lume?'. Desigur, răspunsurile nu se pot da cu ușurință, cum nici încrederea nu se capătă ușor. Și totuși, vreau să închei istorioara mea, spunând despre Eva că este un personaj fictiv, dar care există undeva pe lume, și că veți ști că ea chiar există, atunci când veți întâlni un om mărinimos, mamă a patru copii iubiți așa cum se cuvine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu